Laptele hidrateaza mai bine decat apa



You are here: Home » Sfaturi Utile » Alimentatie » Hidratarea » Laptele hidrateaza mai bine decat apa

Laptele hidratează mai bine organismul decât apa sau băuturile energizante, arată un studiu recent al oamenilor de ştiinţă canadieni de la Universitatea McMaste.

lapteExperţii sunt de părere că laptele ar trebui să nu lipseacă din dieta zilnică, deoarece aceast aliment este mult mai eficient în caz de deshidratare, spre deosebire de apă sau băuturile pentru sportivi, informează Daliy Mail.

“Cei mici se deshidratează în timpul exerciţiilor fizice, de aceea este important ca ei să consume lichide, în special înainte de a începe o nouă rundă de exerciţii. Laptele este mult mai bun decât băuturile pentru sportivi sau apa deoarece este o sursă de proteine de cea mai mare calitate, dar şi de carbohidraţi, calciu şi electroliţi”, spune Brian Timmons, autorul studiului.

El a mai adăugat că laptele înlocuieşte sarea care se pierde prin transpiraţie şi ajută corpul să reţină fluidele mai bine. Alimentul asigură şi proteinele necesare pentru dezvoltarea musculară şi creştere, care nu se găsesc în alte băuturi.

Copiii activi şi adulţii nu se hidratează suficient în perioada în care realizează exerciţii fizice, ceea ce înseamnă că ei prezintă un dezavantaj în momentul în care încep a doua perioadă de exerciţii, potrivit profesorului Timmons, de la Şcoala de Medicină G. DeGroote.

El a precizat că 1% din procesul de deshidratare este responsabil pentru o scădere cu 15% a capacităţii de performanţă, cu o rată crescută a temperaturii inimii, dar şi a abilităţii de a continua activitatea fizică. O deshidratare semnificativă este asociată cu riscul crescut de a dezvolta o afecţiune de tipul accidentului vascular cerebral de căldură (o formă de hipertermie).